Sisteme la comandă

Considerații generale  

  

Microchip logo

În afara produselor prezentate, la cererea clienților putem proiecta și realiza sisteme electronice bazate pe familia de microcontroller-e PICmicro de la Microchip®. Datorită relativ marii puteri de calcul a acestor dispozitive și a versatilității folosirii pinilor acestora, cu puține componente, într-un spațiu fizic mic, sistemele rezultate pot îndeplini foarte multe funcții simultan, printre care amintim: prelucrarea semnalelor digitale și analogice, afișarea informațiilor pe 1 până la 8 digiti, posibilitatea de a folosi două baze de timp ne-corelate, generarea de semnale digitale și analogice, transmiterea și recepționarea semnalelor pe legături seriale asincrone sau sincrone. Astfel se pot realiza sisteme foarte fiabile într-un timp foarte scurt și la costuri minime chiar și pentru unicate și serii mici.
        Pentru a veni în întâmpinarea clienților, am realizat o platformă preconfigurată ce acoperă aproape 90% din cererile acestora, în acest fel reducând și mai mult timpul de punere în funcțiune și costurile aferente.
        Un alt mare avantaj pentru clienți este acela că, atât în timpul proiectării și al realizării unui sistem cât și după realizarea și/sau folosirea efectivă a acestuia, se pot face modificări funcționale foarte rapid și la costuri minime dacă intervine numai o schimbare de program (firmware) ceea ce se întâmplă în marea majoritate a cazurilor.
        Totodată, prin natura structurii microcontroller-elor care sunt dotate cu memorie nevolatilă, se poate lăsa, prin program, o marjă de reglare destul de mare pentru anumite mărimi (constante de timp, praguri de tensiuni, etc.) care la momentul proiectării nu erau cunoscute, și care prin anumite proceduri simple se pot stabili și schimba chiar de utilizator în funcție de necesitătile concrete ale aplicației.
        Pentru mai multe informații apăsați aici pentru a ne transmite întrebările dvs.. În cel mai scurt timp vă vom contacta pentru a vă rezolva problemele.

Platformă preconfigurată  

  

Placa de baza

Afisare cu  3 sau 4 cifre

Afisare cu 2 sau 4 cifre pt. timpi

Microchip logo

La cererea clienților noștri de sisteme dintre cele mai diverse, din ce în ce mai complexe dar realizate în timpi din ce în ce mai scurți, am răspuns creând o platformă în jurul unei familii de microcontroller-e încapsulate în circuite cu 18 pini de la Microchip®. Platforma, așa cum a fost proiectată, se poate configura celor mai diverse necesități ale beneficiarilor: intrări digitale și/sau analogice, maxim 4 butoane, ieșiri pe releu, open-collector și/sau digitale, afișare pe 2, 3 sau 4 cifre, alimentare cu tensiune alternativă sau continuă, stabilizată sau nu; de asemenea se pot afișa informații de timp pe un afișor special cu 4 digiți și 2 puncte care pot „bate” secunda.
        Constructiv platforma se constituie din una sau un sanviș de două plăci de circuit imprimat: placa de bază și eventual placa de afișare a informațiilor. Pe placa de bază se află microcontroller-ul împreună cu circuitele de intrare și ieșire și cu stabilizatorul tensiunii de alimentare; pe placa de afișare - în funcție de care dintre cele două se folosește - se află unul sau două afișoare, depinzând de câte cifre trebuie folosite, două LED-uri care „bat” secunda dacă trebuie afișat un timp, maxim 4 push-butoane și conectoarele aferente.
        Dacă doriți să aflați mai multe informații apăsați aici pentru a ne transmite întrebările dvs.. În cel mai scurt timp vă vom contacta pentru a vă da toate detaliile necesare.

 
    Caracteristici tehnice:

  • tensiune de alimentare: 12...15 Vcc sau12 Vef / max. 150mA ;
  • ieșire releu: 1 contact -2 poziții 250V/10A;
  • maxim 4 intrări digitale CMOS;
  • maxim 4 push-butoane;
  • bază de timp cu cuarț de maxim 20 MHz;
  • afișaj: 2...4 cifre pe LED-uri cu înălțimea de 14,2 mm;
  • dimensiuni pentru o placă [mm]: 70x55x30 (lățime/înălțime/adâncime);
  • dimensiuni pentru două plăci [mm]: 70x55x52 (lățime/înălțime/adâncime).
[Inainte] [Sus] [Dupa]